miercuri, 28 august 2019


 Simptome care pot sugera dezvoltarea diabetului:

    Urinarea excesivă, setea și foamea

    Pierdere în greutate inexplicabilă

    Sensibilitate crescută la infecții, în special infecții fungice ale pielii și vaginului

    Gândire confuză, slăbiciune sau greață

sâmbătă, 17 august 2019

Efectele nocive ale alcoolului


  Alcoolul actioneaza in organism ca factor de stres: creste tesiunea arteriala, sunt eliberate in sange, mai multe substante ca: lipide, zaharuri, cortizon.

Ø      Organismul foloseste energie pentru inlaturarea alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara pentru buna lor functionare. Metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului, "fura" 80% din oxigenul necesar functionarii acestui organ. Astfel alcoolul devine un "parazit metabolic". Celulele cardiace si cele nervoase, au cel mai ridicat consum de oxigen si sufera cel mai mult sub influenta alcoolului.

Ø      Abuzul de alcool, consumul matinal "pe stomacul gol", duce la malnutritie. Organismul este lipsit de proteine, substante minerale si vitamine. Pe langa reducerea aportului acestor elemente importante din hrana, excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante importante ca: vitamina B1, acidul folic, iar mai tarziu sodiu si apa.

Ø      Produsii de inalta toxicitate rezultati din descompunerea alcoolului (de ex. acetaldehida) afecteaza celulele nervoase.

Ø      Incapacitatea progresiva a intestinului subtire de a absorbi substante vitale bunei functionari a organismului (vitamine in special A si C, saruri minerale), cauzeaza in timp tulburari nervoase si tulburari cu origine somatica. Pierderea calciului, a fosfatilor si a vitaminei D ca urmare a consumului de alcool, duce la pierderea masei osoase si la cresterea pericolului de fracturare. Inflamatiile mucoaselor gastrice si duodenale, precum si fisurile la nivelul inferior al esofagului duc la sangerari grave. Consumul permanent de alcool creste de zece ori mai mult riscul de imbolnavire de cancer esofagian.

Ø      Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac. Imbolnavirea acestui muschi se numeste cardiomiopatie. De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza.

            Cele mai frecvente complicatii somatice determinate de consumul de alcool sunt: gastritele toxice, ulcerele, pancreatita, diabetul zaharat, hepatita cronica, ciroza hepatica, polinevrita periferica, convulsiile, accidentele vasculare cerebrale si miocardice.

            O alta serie de efecte sunt cele asupra creierului, sistemului nervos si psihicului. Initial si in doze mici se produce un efect stimulator (creste debitul verbal, dispar inhibitiile, creste gradul de iritabilitate nervoasa) asupra psihicului. Acesta mai este numita si faza euforica sau excitanta a consumului. Consumat in doze mai mari insa, alcoolul, are efect inhibitor (reactii slabe la stimuli durerosi, capacitate de discernamant slaba, atentie si memorie alterate). Efectele psihologice ale consumului de alcool pot crea impresia depasirii starilor de teama si inhibare, poate sa faca singuratatea mai suportabila, pot diminua sentimentele de inferioritate.

            Alcoolul produce insa distrugerea treptata a neuronilor iar asta se observa in timp mai ales de catre persoanele apropiate alcoolicului. Aceasta reducere a numarului neuronilor cauzeaza si reducerea performantelor creierului, vizibile in scaderea functiei memoriei (apar lacune de memorie), a capacitatii de gandire, de intelegere, pierderea simtului critic si a discernamantului. Iar consumul abuziv poate provoca in timp leziuni organice la nivelul sistemului nervos central ce pot provoca pana la convulsii, delirium tremens sau la dementa. Dependentul de alcool manifesta o raceala emotionala, o alterare treptata a sentimentelor, indispozitii frecvente si schimbari bruste a opiniilor.

            Mai pot sa apara:

Ø      neliniste interioara, iritabilitate;

Ø      tulburari de somn, cosmaruri;

Ø      depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie;

Ø      lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea;

Ø      izolarea si reducerea sferelor de interes;

Ø      lipsa igienei corporale, decadere fizica si psihica.

            Dependenta de alcool cauzeaza in timp alterarea sentimentelor si relatiilor cu membrii familiei, tulburarea relatiilor interpersonale la servici si in cercul de prieteni, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca.


miercuri, 13 martie 2019

   ”Până la vârsta de un an celulele adipoase au proprietatea de a se înmulți (hiperplazie), proprietate care dispare ulterior, iar ceea ce noi numim îngrășare a organismului se face pe baza creșterii în volum a acestor celule (hipertrofie). Această hipertrofie fiind limitată, omul se îngrașă în funcție de numărul de adipocite existente. Din această cauză, este foarte important ca un copil să fie hrănit echilibrat în primii ani de viață, pentru că orice exces ponderal în această perioadă se traduce printr-un număr crescut de celule adipoase, care mai târziu, în caz de abuz alimentar, vor fi dispuse măririi de volum. Deci greutatea adultului depinde și de alimentața din copilărie.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

joi, 21 februarie 2019

”- Există vreo diferență între activitatea antibacteriană a claritromicinei și cea a azitromicinei?

- Principala diferență majoră constă în aceea că azitromicina este mai activă pe complexul Mycobacterium avium și Toxoplasma gondii.

...

- Care sunt interacțiunile medicament-medicament?
- Evită să utilizezi eritromicina cu teofilina, anticoagulanții orali sau cisaprida. Le va crește concentrația serică.”

Usmle pharmacology recall


"- Poate sucralfatul să fie administrat împreună cu antihistaminicele H2 sau inhibitorii de pompă de protoni?

 - Nu, sucralfatul necesită un pH acid pentru a se activa și nu ar trebui administrat împreună cu antihistaminice H2 sau inhibitori de pompă de protoni.”

Usmle pharmacology recall

luni, 4 februarie 2019

Nu se asociază lemnul dulce cu antihipertensivele beta-blocante și medicamentele hipokaliemiante (diureticele, sterozii) - în primul caz se produce retenție hidro-salină. În al doilea caz risc de hipokaliemie (mialgie, crampe musculare, palpitații).
Hipoglicemiantele în asociere cu Ginsengul interacționează prin mecanisme farmacodinamice, scăzând glicemia, putând duce la comă hipoglicemică.

marți, 15 ianuarie 2019


-          Care doi hormoni sunt produși de hipotalamus, dar nu sunt secretați de către acesta?
-          Oxitocina și vasopresina se sintetizează în hipotalamus dar sunt transportați în glanda pituitară posterioară, adică neurohipofiza, care răspunde de eliberarea lor în circulația sistemică.
-          Acțiuni fiziologice ale oxitocinei.
-          Stimulează forța și contracția contracțiilor uterine. De asemenea cauzează lactația prin contractarea celulelor mioepiteliale ce înconjoară alveolele mamare.
-          Utilizări clinice.
-          Dilatarea colului uterin înainte de debutul travaliului și contractă musculatura netedă a uterului în timpul travaliului, stimulează lactația; la mame determină apariția instinctului matern.
-          Timp de înjumătățire.
-          2-4 minute.
-          Ce face vasopresina?
-          Hormonul antidiuretic? Activează receptorii V2 în tubii renali colectori pentru a crește permeabilitatea și reabsorbția apei, lucru care se finalizează cu o urină concentrată.
-          Utilizări clinice vasopresină.
-          Diabet insipid – crește hidratarea corpului. Se mai folosește în controlul sângerărilor din varice sau colon, datorită proprietăților sale vasoconstrictoare.
-          Medicamente contraindicate în boala de reflux gastro-esofagian.
-          Antispasticele și hiposecretoarele gastrice cu mecanism parasimpatolitic antagonist neselectiv al receptorilor muscarinici M1 și M3, de tip atropină.
-          De ce?
-          Reduc secreția de mucus și bicarbonat, cresc tonusul sfincterului piloric, cu întârzierea golirii stomacului și scad tonusul sfincterului esofagian, cu favorizarea refluxului gastro-esofagian;
-          Numește trei hormoni majori secretați de glanda tiroidă.
-          Tiroxina (T4), triiodotironina (T3) și calcitonina.
-          Cine controlează glanda tiroidă?
-          Hormonul de stimulare tiroidiană, hormonul eliberator de tirotropină și mecanismul feedback dinspre T3 și T4.
-          Structura de bază a glandei tiroide.
-          Este compusă din numeroși foliculi, fiecare dintre ei având un lumen umplut cu tireoglobulină, forma de depozitare a hormonului tiroidian. Foliculii sunt înconjurați de lichid paracelular care produce calcitonină.
-          Cine este mai puternic, T3 sau T4?
-          Triiodotironina este de 10 ori mai puternică decât tiroxina, așa cum majoritatea efectelor sistemice cauzate de hormonii tiroidieni se datorează T3-ului, pentru că T4 este convertit în T3 la nivelul țesuturilor periferice, la nivelul ficatului și a rinichiului.
-          În timpul transportului cine are activitate metabolică, hormonii tiroidieni legați de globulinele transportoare, sau cei în formă liberă.
-          Cei liberi, chit că sunt foarte puțini.
-          Simptome ale hipotiroidismului
-          Hipotiroidismul afectează aproape fiecare sistem din organism. Cele mai des întâlnite semne sunt oboseala, intoleranța la frig, creșterea greutății în ciuda apetitului scăzut, menstruație neregulată, în cazuri severe mixedem.
-          Definește mixedemul.
-          Edem gălbui al pielii datorate unei grave insuficiențe tiroidiene.
-          Cauze frecvente pentru hipotiroidism:
-          Bolile autoimune, unele medicamente, tumori ale glandei pituitare.
-          Ce medicamente?
-          Terapia cu iod radioactiv.
-          Opțiuni de tratament pentru hipotiroidism.
-          Levotiroxina, Euthyroxul adică. Este un medicament puternic cu durată lungă de acțiune.
-          Metabolizarea.
-          Absorbție din intestinul subțire și metabolizare hepatică. Are timp de înjumătățire de 7 zile.
-          Reacții adverse.
-          Tremur, tahicardie, intoleranță la căldură.
-          Un medicament în care se găsește liotironina sodică.
-          Novothyral 100 micrograme levotiroxina si 20 micrograme liotironina sodică.
-          Indicațiile terapeutice pentru această substanță.
-          Comă mixedemică, o urgență medicală, care include simptome ca hipotermie, supresie respiratorie și pierderea cunoștinței.
-          Reacțiile adverse ale liotironinei?
-          Asemenea levotiroxinei dar cu o toxicitate cardiacă mai mare.
.